Aşadar, o clasă de toba mare ni se împune imediat, cu atât mai mult cu cât românii sunt poporul cel mai muzical din Europa. Clasa aceasta are să fie foarte frecuentată şi ar trebui să se prevază în bugetul viitor 20—30 de burse ale statului pentru aceasta. Dar credem că e destul pentru astăzi. Într-un număr viitor vom vorbi despre necesitatea înfiinţării claselor speciale de triangul şi de tipsii.

finalul de la Muzica de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mărturisesc drept, cum am spus şi la juraţi, eu, domnule preşedinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era frică de ce s-a-ntâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea; că eu îl ştiam cine e Mişu, laş! şi n-are curaj; mi-era frică să nu păţim cu el cum mai păţisem o dată, când s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalţi, care ne-a atacat, şi Mişu de frică a fugit şi s-a ascuns undeva.

începutul de la 1 Aprilie (monolog) de Ion Luca Caragiale (1896)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezidentul a plecat, luând cu dânsul pe Stan Popescu, poliţaiul... Încet-încet, cu ultimii cârnaţi, cu ultimele fleici şi oale, se strecură şi poporul martir... Probabil cheltuiala frugalei gustări populare rămase să fie trecută în viitorul buget al Republicei.

Ion Luca Caragiale în Boborul (1896)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtata antichitate, spun unii erudiţi, nu se ştia să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) şi Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraş din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-şi dreptul să aleagă pe cele mai reuşite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artişti celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate şi aşezate în templu... De trei ori trei, nouă.

începutul de la A zecea muză de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Marele Magazin de Coloniale, Delicatese, Comestibile et Colori şi mare Depou de Vinuri et Băuturi Indigene et Streine", cu firma "La trei struguri tricolori", şi-a lăsat obloanele şi închis gazometrul. Tânărul Lache, funcţionar comercial în acest mare magazin, îşi pune costumul cel nou şi cravata cea nouă, îşi încalţă ghetele cele nouă cu bizeţuri, îşi ia pălăria cea nouă şi porneşte.

Ion Luca Caragiale în La Paşti
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am un amic farmacist care, între hapuri şi unguente, găseşte timp să şi rimeze şi face şi piese de teatru. Sunt foarte curios să văz pentru ce o să concureze; pentru văpseaua pe care o doresc eu, sau pentru piesa pe care o cere Teatrul Naţional? Dar cum e un băiat foarte activ, o să concureze poate pentru amândouă... Atât mai bine! De n-ar greşi numai adresa: te pomeneşti că vine la mine cu cine ştie ce tragedie lungă si la Teatru merge cu văpsea de păr internă.

finalul de la A zecea muză de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au rămas destul de bine. Ăl mare a rămas cu topuzu-mpărătesc; ăl mijlociu cu iconiţa... Puţin lucru e să împărăţeşti? Nu-i destul să nu mori niciodată? Dar era şi drept să fie a lui Prâslea, pentru că el dacă nu o lua pe Ileana, rămânea cu oglinda, şi s-ar fi tot uitat în ea, ar fi văzut-o pe fată mereu cu altu-n braţe şi s-ar fi prăpădit băiatul... Şi dacă se prăpădea el, se prăpădea şi fata, se prăpădea şi mă-sa, împărăteasa, care tot pe el îl iubea mai mult, că era Prâslea, şi ar fi fost mai mare păcatul să se întâmple atâtea nenorociri pentru o biată dragoste de tinereţe.

finalul de la Poveste de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată deci, că vederile noastre se întăresc prin glasurile oficiale ale celor două împărăţii cu pricină. În tot cazul însă, noi tot n-am pierdut speranţa în diplomaţia Europei: tot mai credem că are să se facă pace... dupe ce s'o isprăvi resbelul.

finalul de la Resbelul de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi omul plecă încetinel spre răsărit la deal, ca un călător cuminte, care ştie că la un drum lung nu se porneşte cu pasul pripit.

finalul de la O făclie de Paşte de Ion Luca Caragiale (1899)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olecuţă! diminutivul acesta îmi pare un categoric superlativ.

Ion Luca Caragiale în Monopol... (1907)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!